Piata constructiilor 2020 : „Nu mai avem cu cine lucra” (coltucsiasociatii.ro)

Piata constructiilor 2020 „Nu mai avem cu cine lucra” coltucsiasociatii.ro

Piata constructiilor 2020 : „Nu mai avem cu cine lucra”

Construcțiile au „explodat” în România după creșterea salariului minim pe sector,DEBEAGA
Multumim  COLTUC SI ASOCIATII ,Coltuc Marius Vicentiu CEO https://coltucsiasociatii.ro/

Principale probleme au fost semnalate ca fiind cele mai importante:

1.    Lipsa muncitorilor.

„Se constată nu doar lipsa forței de muncă calificate ci la modul general lipsa forței de muncă. Cu peste 4 milioane de români plecați dincolo de granițe nu mai avem acum cu cine să lucrăm. Companiile de construcții au început să aducă muncitori din țările asiatice dar aceasta este doar o soluție de compromis și utilă celor mai mari. Și aici apar multe probleme cu privire la calificarea lor, condițiile ce trebuie să le îndeplinească executantul, apar costuri suplimentare care în cele din urmă duc la scumpirea construcțiilor” – a declara Cezar Petre, președintele organizației.

2.    Birocrația excesivă.

„Încă se lucrează cu instituțiile statului cu formulare tipizate, cu hârtii printate și cozi la ghișee. Nu înțelegem de ce nu se informatizează totul, așa cum este în țările europene. Calculatorul trebuie să fie interfața cu autoritatea publică și nu ghișeul. Mai mult decât atât, nu există la moment o situație centralizată cu privire la domeniul construcțiilor, iar în ceea ce privește legiferarea aceasta nu se face de către specialiști ci de politicieni în interesul lor personal”- a declarat Marius Lulea, vicepreședinte în cadrul organizației.

3.    Lipsa interesului unor specialiști de a-și face bine treaba,.

„Există așa-zise fabrici de ștampile care nu mai funcționează în condițiile legii – adică să meargă pe șantier să vadă lucrările și să le avizeze doar dacă sunt bine. Sunt specialiști care dau accept pozitiv pe lucrări care nici măcar  nu există, din birou. De multe ori aducându-se astfel prejudicii importante statului român dar și de imagine breslei profesionale”- a spus Ionuț Sandu, diriginte de șantier în cadrul organizației.

Salariul minim 2020 în construcții – calcule

Reamintim că, de la 1 ianuarie 2019 și menținut în 2020, în firmele care activează în domeniul construcțiilor, SALARIUL MINIM este de 3000 de lei brut. „În perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar. Fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună” – prevede.  Ordonanța de urgență 114/2017, modificată prin OUG 43/2019.
Mai exact, firmele obligate să le asigure lucrătorilor lor salariul minim brut de 3.000 de lei sunt cele din următoarele domenii (CAEN):
– activitatea de construcții definită la codul CAEN 41.42.43 – secțiunea F – Construcții;

– domeniile de producere a materialelor de construcții, definite de următoarele coduri CAEN:

•    2312 – Prelucrarea și fasonarea sticlei plate;
•    2331 – Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică;
•    2332 – Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții din argilă arsă;
•    2361 – Fabricarea produselor din beton pentru construcții;
•    2362 – Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții;
•    2363 – Fabricarea betonului;
•    2364 – Fabricarea mortarului;
•    2369 – Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos;
•    2370 – Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei;

•    2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții;

•    1623 – Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții;
•    2512 – Fabricarea de uși și ferestre din metal;
•    2511 – Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;
•    0811 – Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei;
•    0812 – Extracția pietrișului și nisipului;
•    2351 – Fabricarea cimentului;
•    2352 – Fabricarea varului și ipsosului;2399 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a.
– 711 – Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică;

În cazul firmelor din aceste domenii, obligația de a asigura un salariu minim brut de 3.000 de lei pe lună . Vine și cu anumite reduceri de taxe pe partea angajatului și a angajatorulu .

În anumite condiții reglementate de OUG 114/2018, modificată prin OUG 43/2019.
Astfel, angajații firmelor încadrate în domeniile menționate beneficiază de scutire de la plata impozitului pe venit, de 10%, de la plata contribuției la sănătate (CASS). de 10% și de scăderea contribuției la pensii (CAS) de la 25% la 21,25%. Acești angajați sunt scutiți de la plata contribuţiei la fondul de pensii administrat privat (pilonul II) în limita cotei prevăzute mai sus (în cazul celor care intrau la pilonul II).
Totodată, firma plătește o contribuție asiguratorie pentru muncă redusă cu 85% din valoarea ei. Astfel contribuția scade de la 2,25% la 0,337% din salariul brut.

Pentru aceste reduceri firma și angajații trebuie să îndeplinească unele condiții:

•    firma realizează cifră de afaceri din activitățile din lista de mai sus și alte activități specifice domeniului construcții în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri totală. Pentru firmele noi, înregistrate la registrul comerțului începând cu ianuarie 2019. Cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea.

•    Pentru firmele existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an (2020 în cazul nostru) se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat pe anul fiscal anterior (2019, în cazul nostru).

•    Pentru firmele existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an care au avut o cifra de afaceri din activitățile din listă cumulat pe anul fiscal anterior de peste 80% inclusiv. Facilitățile fiscale se vor acorda pe toata durata anului în curs. Iar pentru societățile comerciale existente la aceeași dată care nu realizează această limită minimă a cifrei de afaceri se va aplica principiul de la firmele noi.

•    Această cifră de afaceri se realizează pe bază de contract sau comandă și acoperă manoperă.

Materiale, utilaje, transport, echipamente, dotări, precum și alte activități auxiliare necesare activităților din listă. Cifra de afaceri va cuprinde inclusiv producția realizată și nefacturată.
•    Veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar. Scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 30.000 lei, obținut din salarii și asimilate salariilor în cauză, realizate de angajați. Pentru partea din venitul brut lunar ce depășește 30.000 lei nu se vor aplica reducerile de taxe.
•    Veniturile angajaților încadrați în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 nu intră în aceste limite.

Astfel, în firmele de construcții (domeniile CAEN enumerate mai sus), la condiții normale de muncă.

La un salariu minim brut de 3000 de lei, angajatul fără persoane în întreținere primește în mână un salariu net de 2362 de lei. Iar angajatorul plătește un cost salarial de 3010 lei, dacă firmele îndeplinesc condițiile de mai sus.
Fără facilitățile acordate de stat în condițiile de mai sus, la un salariu brut de 3000 de lei, salariul net pentru angajat este de 1774 de lei. Iar salariul întreg suportat de firmă este de 3068 de lei.
De asemenea, nu contează calificarea angajatului. Dacă firma la care lucrează activează în unul sau mai multe dintre sectoarele enumerate, e obligată să asigure salariul minim brut de 3000 de lei.

Cum, De Ce, Unde, Cat, Caut, Vreau, Gasesc un avocat in 2020

Cum, De Ce, Unde, Cat, Caut, Vreau, Gasesc un avocat in 2020

Cum, De Ce, Unde, Cat, Caut, Vreau, Gasesc un avocat in 2020

Un avocat in 2020 poti gasi online prin cautarea Ok Google sau Google Voice

 

 

 

 

COLTUC si ASOCIATII, (coltucsiasociatii.ro) RECOMAND

Urmareste si #livecoltuc

 

Vezi AVOCAT

 

#Cum#DeCe#Unde#Cat#Caut#Vreau#Gasesc  #avocat 

 

AVOCAT

Controale pe gdpr la asociatiile de proprietari

Campania Trecem de criza impreuna #trecemdecrizaimpreuna

Controale pe gdpr la asociatiile de proprietari Controale pe gdpr la asociatiile de proprietari Coltuc si asociatii sunt foarte buni pe gdpr Vezi Gdpr Coltuc si asociatii .  Vezi si #livecoltuc  Citeste mai mult pe https://www.coltuc.ro/controale-la-asociatii-de-proprietari-pe-gdpr/   https://www.coltuc.ro/gdpr-rgpd-sau-data-protection-protectia-date-personale-pentru-toti/ Ce reprezinta Asociatia de Proprietari? Asociatia de Proprietari este forma juridica de organizare si de reprezentare a … Citește mai mult