coltuc-si-asociatii-consultanta-firme-criza-covid-19-infiintari-firme-recuperare-creante

CUM SE DEPUNE DECLARATIA 100

CONSULTANTA AFACERI FIRME PENTRU DECLARATIA 100 VEZI CUM! Declaratia 100 reprezinta Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat, conform OPANAF

nr.1203/ 10.05.2018, valabil incepand cu 05/2018. Consulta mai jos ultima versiune publicata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Pe scurt, pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, pânã la data de 25 aprilie 2020 inclusiv, contribuabilii beneficiazã de o bonificație

de 10% calculatã asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv.

Marii contribuabili au o bonificație de 5%, în timp ce contribuabilii mici și mijlocii vor beneficia de o reducere a impozitului datorat cu 10%.

O lămurire este necesară

Camera Consultanților Fiscali a identificat o problemă ce necesită lămurire din partea autorităților.

• Reținem că bonificația în discuție se acordă contribuabililor care plătesc impozitul până la termenul scadent. Nu există în textul Ordonanței nicio altă mențiune cu privire la modalitatea

în care trebuie efectuată plata.

”În contextul în care Codul de procedură fiscală, cu referire la modalitățile în care pot fi stinse creanțele fiscale, prevede faptul că acestea se sting prin plată, compensare, executare silită,

scutire, anulare, prescripție, dare în plată și prin alte modalități prevăzute expres de lege (art. 22), așadar delimitând stingerea prin mijloace bănești drept plată, semnalăm că pot apărea

dispute cu privire la sensul în care trebuie interpretate prevederile art. 1 din OUG nr. 33/2020”, spune Camera Consultanților Fiscali.

În acest caz, spune instituția, ar putea fi chestionate inclusiv situații precum:

• Contribuabilul înregistrează sume plătite în plus pe alte obligații fiscale care, din oficiu sau la solicitarea contribuabilului, vor fi utilizate pentru stingerea obligației fiscale scadente constând în impozit pe profit/venit al microîntreprinderii.

• Contribuabilul înregistrează sume plătite în plus pe obligația fiscală constând în impozit pe profit/venit al microîntreprinderii (ex. rezultate odată cu regularizarea impozitului pe profit la

depunerea Declarației 101) ce provin din sume plătite înainte de publicarea Ordonanței.

„Atragem atenția că o interpretare în acest sens restrâns (izolat regăsit doar în contextul art. 22 din Codul de procedură fiscală) ar avantaja doar contribuabilii care mobilizează

disponibilitățile bănești în această perioadă și i-ar prejudicia pe cei care au avansat sume de bani în perioada anterioară și care se presupune că au finanțat bugetul de stat pentru o

perioadă mult mai lungă de timp. Măsura ar deveni astfel nu doar discriminatorie, dar și inechitabilă”, arată CCF.

De asemenea, precizează că în Codul de procedură fiscală regăsim mult mai des termenul de plată și în sensul lui larg (respectiv acoperind orice modalitate prin care se stinge o obligație),

în contextul în care se vorbește despre obligații de plată, angajament de plată, sustragerea de la plată, termenul de plată, persoane care au făcut plata pentru stingerea obligației, creanțe scutite la plată, înștiințări de plată, și multe altele.

Multumim

%d blogeri au apreciat: