Conform Legii 8/1996, dreptul de autor asupra unei opere comportă, pe de-o parte, prerogative patrimoniale, iar pe de altă parte, prerogative nepatrimoniale.
Prerogativele nepatrimoniale (sau drepturile morale), prevăzute de art. 10 din lege, implică divulgarea operei, paternitatea operei, numele sub care opera va fi adusă la cunoștința publicului, respectarea integrității operei și retractarea operei.
Așa cum am precizat mai sus, autor va fi întotdeauna cel/cei care a/au creat opera (persoane fizice), calitatea de autor fiind inalienabilă.
Prerogativele patrimoniale implică în principal exploatarea exclusivă a operei (copyright) și dreptul de suită. Prerogativele patrimoniale pot fi înstrăinate de autor prin cesiune (cu titlu oneros sau cu titlu gratuit) sau prin succesiune cu titlu universal (moștenitorul legal al defunctului-autor al operei va culege din masa succesorală, printre altele, și prerogativele patrimoniale născute în legătură cu opera defunctului) sau succesiune cu titlu particular (defunctul-autor a lăsat un testament prin care a transmis pentru cauză de moarte prerogativele lui patrimoniale în legătură cu o operă).
În ceea ce privește NFT-urile, ulterior creării și „înlănțuirii” acestuia la un blockchain prin minting, pe majoritatea platformelor, autorul are dreptul „să listeze spre vânzare” NFT-ul creat, fie cu posibilitatea cumpărării de către orice alt utilizator de pe platformă, fie cu posibilitatea transmiterii cu titlu oneros sau gratuit către o persoană determinată.
Probleme legitime se pun în privința funcționării mecanismului de cesiune a dreptului de autor. Vom avea în vedere în cele ce urmează situația în care autorul NFT-ului îl „listează spre vânzare” pe o platformă de tranzacționare pentru toți utilizatorii respectivei platforme. Operațiunea va fi calificată din punct de vedere juridic, conform art. 1225 alin. (1) din Codul civil, după operațiunea juridică principală realizată de părți, care este schimbul (așa cum am arătat supra), dacă avem în vedere voința reală și concordantă a părților necesară calificării contractului (art. 1266 din Codul civil).
Pe cale de consecință, problema eventualei transmisiuni a drepturilor de autor va fi una accesorie contractului de schimb care este operațiunea principală avută în vedere de către părți, fiind așadar dependentă de schimb, conform adagiului accesorium sequitur principale.
Art. 43 din Legea 8/1996 dispune că existenţa şi conţinutul contractului de cesiune (exclusivă sau neexclusivă) a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia, făcând excepţie contractele având drept obiect opere utilizate în presă.
În lipsa unui contract „clasic”, încheiat în formă materializată, fizic, între părți (ipoteză rar întâlnită în acest domeniu), trebuie analizat dacă bifarea unei căsuțe puse la dispoziție de platforma de tranzacționare de către creatorul NFT cu privire la cesiunea exclusivă sau neexclusivă a drepturilor de autor are drept efect transmiterea cu succes a acestor drepturi (trebuie analizat dacă acea bifare are valoare de înscris sub semnătură privată).
Potrivit art. 267 din Codul de procedură civilă, înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor legii speciale. Conform art. 7 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică (Legea 455/2001), în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
În sensul respectivei legi, prin înscris în formă electronică se înțelege o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar (art. 4 pct. 2).
Prin urmare, platforma pusă la dispozție utilizatorilor prin care creatorul NFT-ului are posibilitatea să își exprime consimțământul, prin bifarea unei căsuțe, cu privire la cesiunea drepturilor de autor transmisibile asupra operei din fișierului digital (la care se referă procesul de minting) poate să fie considerată, în opinia noastră, înscris în formă electronică.
Însă pentru ca acest înscris să poată valora înscris sub semnătură privată, trebuie să îi fie atașată o semnătură electronică extinsă, care conform art. 4 pct. 4 coroborat cu pct. 3 din Legea 455/2001, este acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Pe majoritatea platformelor online de tranzacționare a NFT-urilor, utilizatorii trebuie să aibă un wallet digital pentru a efectua tranzacții, care este „locul” de depozitare a criptoactivelor (monede virtuale, NFT-uri etc.) și care reprezintă identitatea virtuală a utilizatorilor. În momentul creării NFT-ului prin minting, executarea contractului smart generează contract adress, care reprezintă un element unic de identificare ce leagă wallet-ul creatorului de blockchain.
Opinăm că acea contract adress poate fi considerată ca îndeplinind condițiile a), b) și d) menționate supra, însă se poate considera că îndeplinește și condiția c) doar în ipoteza în care utilizatorul și totodată creatorul NFT-ului creează semnătura electronică prin mijloace controlate exclusiv de el (semnatarul cesiunii). În cazul unui proces, proba aceasta se va face prin expertiză tehnică de specialitate.
Potrivit art. 268 alin. (2) din Codul de procedură civilă, când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege. Dacă instanța va aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a avea o semnătură electronică extinsă de mai sus, atunci înscrisul în formă electronică prevăzut de art. 5 din Legea 455/2001 nu va fi valabil, fiind considerat început de dovadă scrisă conform art. 284 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Articol scris de avocatii colaboratori externi