La muncă, după restricțiile impuse de coronavirus covid 19

https://coltucsiasociatii.ro/ La muncă, după restricțiile impuse de coronavirus covid 19

Povestea IOANEI POPESCU care lucrează într-o companie mare

(Povestea este reală)

După ce președintele Klaus Iohannis a dat decretul pentru instituirea stării de urgență și după prima ordonanță militară, în compania despre care vorbim, conducerea a anunțat, printr-un email intern, că cei care au fost dotați cu dispozitive mobile pot să nu mai vină la birou.

Ei bine, Laura a fost chemată în continuare, deși i se oferise un laptop pentru a-și face munca de acasă. Asta pentru că șeful ei a considerat că trebuie să-și vadă subalternii în clădire cât mai mult posibil. Practic, un întreg departament mergea la birou pentru că așa dorea acel șef. De precizat că și el avea un laptop primit pentru a-și face munca.

La insistențele subalternilor, șeful respectiv le-a zis că pot lucra de acasă. Laura crede că au aflat șefii acelui șef și i-au spus să nu pună în pericol angajații. Astfel, forțat de împrejurări, a acceptat să-i lase să lucreze din propriile cămine.

Deși înainte începea munca la ora 9:00, acum Laura, după ce se trezește, pe la 7, la ora 8:00 se așează pe canapeaua din sufragerie, deschide laptopul, îl așează pe un suport, se autentifică online și își începe treaba. Volumul e mai mare de când a venit criza asta, așa că uneori nu-și ia pauza de

prânz pe care în mod normal o avea când mergea la birou. Încheie munca la ora 17:00 – 17:30, deci muncește mai mult decât înainte.

Pe lângă asta, zilnic, la prânz șeful organizează o conferință online în care nu se discută mare lucru, și așa se pierde o oră. Într-una dintre conferințele trecute și-a anunțat subalternii că, deși vede că muncesc foarte bine de acasă, după 15 mai se vor întoarce la birou.



Laura nu înțelege de ce trebuie să-și riște sănătatea pe drum, mai ales că va trebui să circule cu metroul, doar pentru a face aceeași muncă pe care o poate desfășura de acasă.

Un lucru bun: Nu există apetit pentru disponibilizări



Faptul că circa un milion de contracte de muncă au fost suspendate și aproximativ 250.000 au fost încetate arată că angajatorii care au fost forțați să-și închidă ușa pe timpul restricțiilor doresc să continue activitatea.

“Majoritarea angajatorilor se raportează la perioada în care va fi activitatea va fi restrânsă și nu vor avea ce să dea de muncă la oameni. O perioadă de 1-3 luni poate fi înghițită de majoritatea. Există și acea posibilitate legală de a reduce cu 20% timpul de lucru. Pentru societăți cu reduceri de

activitate cu 20- 25%, costul poate fi înghițit. Nu mi se pare că există apetit mare în piață pentru măsuri de restructurare sau pentru disponibilizări în masă. Dimpotrivă, mi se pare că angajatorii simt acum o gură de aer pentru că ani de zile pe piața muncii era concurență pentru resurse și era foarte greu să atragi. Toată lumea se plângea de lipsa de personal” ,spune COLTUC SI ASOCIATII SAI

În concluzie, nu toți cei care au lucrat de acasă în această perioadă își vor continua munca din propriile sufragerii sau dormitoare. Unii se vor întoarce. Schimbarea nu vine peste noapte. În România încă avem persoane care cred că trebuie să fie prezente fizic undeva

pentru a arăta că muncesc. Exemplul Laurei este, poate, doar unul nefericit. Schimbarea va fi lentă în România, dar își va produce efectele, în cele din urmă.

COMPLETEAZA FORMULARUL ACUM DE PE http://coltucsiasociatii.ro/

Topuri de companii

Un comentariu la „La muncă, după restricțiile impuse de coronavirus covid 19”

Lasă un comentariu