coltúc sn [At: LB / V: cul~ / Pl: ~úce, (rar) ~uri / E: tc koltuk] 1 (Mol) Pernă mică servind drept căpătâi. 2 (Reg) Sul întrebuințat drept pernă. 3 (Reg) Sac umplut cu lână, cu păr etc. servind ca pernă sau ca așternut. 4 (Reg) Perniță (de ace). 5 Cerc umplut cu paie, fân, păr, lână etc. care se pune la gâtul

unui animal. 6 Fiecare din cele două capete ale unei pâini. 7-8 (Mun; îf cultuc) Colț de pâine sau de colac cu coaja groasă și coaptă bine. 9 Pâine care s-a lipit la copt. 10 (Îs) ~ul căciulii Vârful țuguiat al căciulii. 11 (Reg) Sculptură de lemn, în formă triunghiulară, la stâlpii casei. 12 (Pfm; îe) A arăta ~ul A refuza pe cineva.

#livecoltuc – coltucsiasociatii.ro

COLTÚC,coltuce,s. n.1. (Mold.) Pernă mică,

servind drept căpătîi, la înfipt ace etc. Copilul a pășit la crivat: a văzut pe un coltuc aruncat un strai de mătasă. SADOVEANU, D. P. 172. 2. (Munt.) Fiecare dintre cele două capete ale unei pîini lungi. O trăistuță apucă C-un coltuc de pită-n ea… Și-o porni cu

pași grăbiți. CASSIAN, în POEZ. N. Dimineți de toamnă, soare rece, Către muncă oamenii se duc. Iată, lîngă tine-o fată trece: Mușcă sănătos un alb coltuc. DRAGOMIR, S. 33. Li se dau să înfulice de-a-n picioarelea găvane cu varză, coltuce de pîine. STANCU,75. Jimblă caldă… albă, prăjită și cu coltuc revărsat. DELAVRANCEA, H. T. 48. – Variantă: cultúc (HOGAȘ, M. N. 137) s. n.

#livecoltuc – coltucsiasociatii.ro

COLTÚC ~ce n. pop. 1) Pernă mică servind drept căpătâi; perniță. 2) Pernă mică în care se înfig acele pentru a nu se pierde; pernuță. 3) Bucată de la margine a unei pâini; călcâi. /<turc. koltuk

coltuc (cultuc) n. 1. Mold. pernița de cap, căpătâiu: un cultuc sub cap;2. coaja dela marginea pâinii: cultuc dela Babic (după numele armeanului, starostele brutarilor din București, care scotea jimbla numai în coltuce); 3. gest de refuz, lovind cotul cu mâna: zînele se rugară ca barem nucile cu

hainele să le dea; băiatul le arătă coltucul ISP. [Turc. KOLTUK, subțioară, spătar de scaun, perniță (= pernă cu subțiori), de unde apoi colțul proeminent al pâinii și cotul arătat în semn de refuz].

coltúc n., pl. e (turc. koltuk, braț, colț; rus. kultúk, braț de rîŭ). Colț de pîne lungă. Pernă mică, pernuță, puĭ (Mold. Fam.). Cotu mîniĭ, pe care mitocaniĭ îl arată în semn de refuz: Na! Coltucu! (Și ca interj. îld. „nu daŭ, să aĭ să ĭeĭ, la Paștele caluluĭ”!). – Și cultúc (Mold.).